Cum să fii un manager de resurse umane, împlinit și mândru de realizările sale?

0
232

Vrei să fii un lider în resurse umane, și nu un șef? Un lider apreciat? Vrei să îți selectezi în cel mai bun mod persoanele cu care să lucrezi? Astfel încât acestea să contribuie la succesul companiei/organizației/instituției, dar să fie și mulțumite pe plan profesional?

Probabil știi și tu ce este un lider. Și nu, nu este nevoie să te naști cu cine știe ce aptitudini pentru a deveni un lider îndrăgit de angajați, dar și de superiorii tăi pe scară ierarhică. 

Într-adevăr, ai nevoie de abilități, dar le poți dezvolta cu ușurință dacă ai pasiune pentru acest domeniu, al resurselor umane, și dacă depui un efort intens de implicare și învățare continuă. 

În orice companie, organizație, instituție etc resursa umană este cea mai importantă. La fel de importantă este și persoana care se ocupă de selecția personalului, de coordonarea și reprezentarea departamentului de resurse umane. 

Selecția personalului se află printre atribuțiile cruciale pe care un manager de resurse umane le are. 

Și dacă ne ghidăm după principiul lui David Ogilvy care spunea ‘’dacă angajăm în firmă oameni mai mici decât noi, vom deveni o companie de pitici, dar dacă angajăm oameni mai mari decât noi, vom fi o companie de giganți.’’, vom face să ‘’crească’’ acea companie.

Crezi că putem fi de acord cu principiul lui? Da. Pentru că angajând oameni competenți, profesioniști, deschiși la nou și care se adaptează ușor schimbărilor, cu siguranță acea companie crește și ajunge la succes, iar angajații vor fi și ei mândri că vor fi contribuit la bunăstarea tuturor, de la cel care deține afacerea până la cel mai mic pe scară ierarhică. 

Cum să fii un manager de resurse umane împlinit și ce trebuie să faci în acest sens?

Să spunem că deja ești angajat în această funcție. Și ești un bun profesionist. Dar cum niciodată nu încetăm din a învăța și cum, întotdeauna este loc de mai bine, oricât de competenți suntem, probabil și tu îți dorești să fii mai bun. Să fii mândru de un număr cât mai mare de realizări pe plan profesional.

Iar un curs manager resurse umane este cea mai bună soluție. Dacă ai participat deja la acest gen de curs, nu ar fi rău să-ți reamintești cunoștințele acumulate. În special că pe bestcor.ro găsești o gamă variată de cursuri, cu discount-uri substanțiale. 

Știm că nu putem reține decât o mică parte din ceea ce învățăm și că, repetiția sedimentează informația.

Acum, să spunem că nu ești încă angajat în această funcție, dar îți dorești și te afli într-o căutare continuă. Mai întâi înscrie-te la acest curs de manager resurse umane, pentru că este cea mai bună investiție în tine la început. Este o investiție în modul în care va arăta viața ta dacă vei depune un efort susținut în acest sens.

Dacă pentru a fi mai bun în ceea ce faci îți recomandăm participarea la un curs, pentru a fi împlinit te îndrumăm să muncești cu pasiune, pentru că nu vei simți că lucrezi, iar la un moment dat vei culege roadele, și nu doar pe plan profesional, ci și personal. Te vei putea bucura de împlinirea viselor tale. Pare ireal ce spunem? Nu este. De ce? 

Pentru că pasiunea, dorința și efortul continuu de învățare și dezvoltare te vor duce la un moment dat acolo unde dorești, chiar dacă este un proces de durată. Nu uita că lucrurile bune vin încet, dar sigur. Totul depinde de tine. 

Știi care este deosebirea dintre un om de succes și unul fără? Amândoi și-l doresc, însă doar unul acționează pentru a-l obține.

Așadar, acționează pentru bunăstare, succes și, cine știe, pentru independență financiară.